Primul lucru pe care l-a făcut Simona Halep după ce a ajuns numărul 1 mondial. Dezvăluirea tatălui sportivei

Primul lucru pe care l-a făcut Simona Halep după ce a ajuns numărul 1 mondial. Dezvăluirea tatălui sportivei
Publicat: 08/10/2017, 09:09

"Am vorbit foarte puțin cu Simona. Mi-a zis: "Tată, am reușit!" Apoi am izbucnit în lacrimi, eu mai mult, și am zis că vorbim mai târziu. Am avut încredere totală în ea. De asta am investit tot. Primul telefon l-am primit de la Gică Hagi. Mi-a urat să ne ajute Dumnezeu să rămânem cât mai mult timp în top 10. Singurul lucru important e să nu iubești banii. Dacă iubești banii, ei te întorc din drum. Ne-am gândit doar la performanță.", a declarat Stere Halep la DigiSport.

Pe parcursul anului, Simona a mai avut câteva trei șanse de deveni numărul 1 mondial, dar de fiecare dată le-a irosit. O primă ocazie a avut-o chiar în finala de Grand Slam de la Roland Garros, pe care a disputat-o tot împotriva Jelenei Ostapenko.

SimonaHalepa început în forță semifinala cu Jelena Ostapenko și după un break la zero și-a câștigat și propriul serviciu. Ostapenko a spart gheața cu un serviciu neobișnuit de bun, darHalepa făcut imediat 3-1. Sportiva din România a avut emoții la 3-2, în cel mai lung game al primului set, când Ostapenko a avut șansa unui break.Halepa anulat-o și nu a mai pierdut niciun game până la finalul setului. După 38 de minute,Haleps-a impus cu 6-2.

În setul secund, cele două jucătoare au mers cap la cap până în game-ul cinci, cândHalepa reușit break-ul. S-a făcut însă 4-3 pentru sportiva din Letonia, după ceHalepa cedat foarte ușor două game-uri consecutive. Simona și-a câștigat imediat serviciul și la 4-4 a reușit să se impună și pe serviciul adversarei. Ultimul game nu a avut istoric, SimonaHalepimpunându-se cu 40-0, și după o oră și 15 minute de joc a câștigat 6-2,6-4 meciul cu Jelena Ostapenko, iar de luni va fi pe primul loc în clasamentul mondial feminin.

După victoria din meciul cu Jelena Ostapenko, SimonaHalepva deveni al 25-lea lider mondial în clasamentul WTA. Steffi Graf este lider all-time la acest capitol, cu 377 de săptămâni petrecute în fotoliul de lider.

Pentru calificarea în finala turneului de la Beijing SimonaHalepva primi un cec în valoare de 636.300 dolari și 650 de puncte WTA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Cine este principalul suspect în cazul morţii copilei de opt ani din Botoşani. Bărbatul a...
VIDEO Imagini dramatice cu prinderea suspectului care ar fi ucis-o pe fetița de 8 ani...
De ce alege o româncă din Germania să se întoarcă înapoi în țară: „Am ajuns...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
A fost găsită o planetă ca Pământul ÎN OGLINDĂ! Ar exista VIAȚĂ AICI
Lege pentru șoferii din România. PROPRIETARII de mașini trebuie să se prezinte la RAR
Cum sună live vocea Cleopatrei Stratan la vârsta de 21 de ani, cu piesa Ghiță....
VIDEO Cine a ucis-o pe Maria, fetița de 8 ani din Botoșani? Unchiul fetei, în...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Cum s-au răspândit gândacii „de bucătărie” în toată lumea?
×